Marș la scara ta!

By 13 noiembrie 2017#Republica

Când ecranele încetează să mai respire, te-ntorci către inima ta care se-nvârte – titirez nătâng. Și liniștea te prinde de-un picior, apoi de altul și ochii se redeschid speriați: nu ești pregătit pentru întunericul ăla înecăcios. Căștile sunt pe urechi într-o clipită și-avioanele curg peste harta României. Te forțezi să rămâi treaz, e musai să nu adormi încă, un gând ți-a ciripit că suntem fragili și că oricând putem ofta de trei ori și-apoi gata. Gata cu tot. Gata cu șarada asta solzoasă. Gata cu marile proiecte pe care te încăpățânezi să le resuscitezi, în ciuda certificatelor medicale. Gata cu vecinii zgomotoși. Gata cu frigul și ura și știrile îngrozitoare. Și genunchii scârțâicioși. Tu urmărești avioanele pe hartă – bucuria ta se coace, bucuria asta e comestibilă, în clipa asta te minunezi sincer, stai cu sufletul la gură până când pilotul atinge pista. Și uite, zborul de vizavi ar fi putut fi al tău.

Scrii cuvinte care sună frumos. Multe nu mai înseamnă nimic pentru tâmplele tale, pentru călcâiele tale, pentru dinții tăi. Poate-nseamnă pentru alții, totuși. Depresia ți-a răpit din limpezimea ochilor și regreți imediat orice replică, orice verb împrumutat. Ești spectator într-un joc străbătut îngrozitor de prost, într-un zig-zag plângăreț. Ești prea obosit să te mai cerți ca altădată și prea obosit ca să-ți miști scaunul către soare. Cum faci să zâmbești, atunci când ecranele încetează să respire? Cum faci să zâmbești, atunci când rămâi cu tine și niciun mâine nu-ți este promis, atunci când realizezi că-n seara asta-ți poți face recapitularea. E un moment bun, de ce nu? Pentru că mâine nu-ți este promis, ce bucurie-ți poartă gâtlejul – acum, când ecranele au murit, când singurătatea, deznădejdea și boala nu-ți mai sunt înmuiate în laicuri și șeruri?

Ia-te în brațe. Zâmbește. Inima ta bate și buzele-ți frământă cuvinte care sună frumos. Tu n-ai să înțelegi mare lucru din ele, dar e bine să le-arunci în lume, nu se știe cine-ți va fi recunoscător. Repetă după mine, așadar: te iubesc. Ia-te în brațe și dormi. Un grig cu o sută și una de chipuri, poate că unul dintre ele va reacționa, se va-ncolăci în jurul celor doi bulgări de aur. Și-apoi, încet-încet…

În statistici, harta României se colorează-n albastru deschis. Am doi vizitatori din Iași, 26 din Cluj, doi din Timișoara. București: 56 de suflețele. Transpir când răsare-o respirație din Botoșani. Străbat, împreună cu urechile sibianului, însemnarea cu numărul doi și – click! Republica mea a ieșit din viața sibianului. Atât de simplu.

Joc șotron întorcându-mă către blocurile din preajmă: cine mă privește acum? Cine-mi dă un laic, cine-mi dă un șer? Împrăștiați, dragii mei, cuvintele astea fără vlagă, fără credință. Sunt ca un naufragiat care-și aruncă sticluța umplută cu rândurile următoare: pentru cine va găsi acest mesaj. Numele meu e Grig și-aș vrea să-ți povestesc ce am făcut acum fix 17 ani și cum se prepară checul. Printre altele, aș vrea să știi și că-s pe o insulă, aș vrea să fiu celebru, dacă mă ajuți. Sper să se mai așeze lucrurile… Cam atât.

Azi am văzut o fată plângând. Pe o bancă, în parc. Se uita-n zare și plângea.

Vreau să fiu celebru. Vreau să fiu recepționat de zeci de mii de omuleți. 

Dintr-o amintire ponosită, Grozăvescu țipă răgușit: Marș la scara ta! Iar tu ești băiat cuminte, te conformezi imediat, nu vrei să încalci nicio regulă, nu vrei să ieși din cuvântul niciunui Om Mare. Marș la scara ta! țipă tot el, la distanță de câțiva anișori. Revolta-ți fluieră-n sânge, asemeni unui ceainic pregătit să te servească. Taci. Picioarele-ți plimbă revolta, ceva mai încolo: ar fi trebuit să îl înfrunt.

Marș la scara ta! îți strigi. Acolo unde ți-e bine, unde mizeria ți-e stindard și neputința e regină. Și pentru prima oară după mult timp, cu frica de a fi pedepsit pentru nesupunere, rămâi în fața ferestrei, cu pumnii încleștați, cu vorba hotărâtă: azi nu. Azi nu plec. Azi nu vreau să plec.

2 comentarii

  • Traian spune:

    Scrii frumos si trist 🙂 Cred ca merita sa zambesti pentru amintirile placute trecute, pentru ca in viitor sigur sigur vor fi altele si altele, orase noi de vazut, oameni noi, oameni vechi si povesti noi.

    • Grig spune:

      Să trăiești, domnule, te salut cu mult-mult-mult-mult drag!! Să știi că se zâmbește muuult pe aici, din ce în ce mai mult și te asigur (jur pe roșu!) că va intra-n scenă și soarele acela – și eu mi-l doresc în căsuța asta. E o mare bucurie să te știu acolo, îți mulțumesc și-ți spun pe curând! P.S.: Sper să fiu pe aici ceva mai mult decât până acum. 😀

Vocea ta