Gândaci, pantofi cu toc și țigări

By 11 noiembrie 2017#Republica

Pentru o clipă, ești din nou în București, în camera de cămin, cu un Cosmin care nu a mai făcut duș de câteva zile. Știi asta pentru că ți-a zis-o chiar el: Ha-ha, nu am mai făcut duș de trei zile. Astăzi ți-ai plimbat CV-ul prin două locuri și CV-ul a dat fericit din coadă și a zis unde se vede peste 5 ani; acum se odihnește pe dulap.

Nu îl cheamă Cosmin, dar ai hotărât să îl numești Cosmin: Nu te supăra, ai față de Cosmin – io o să te strig Cosmin. Cosmin deschide fereastra, la rugămințile mele. E îngrozitor de cald și pute. Cosmin râgâie și se-ntinde și deschide fereastra. Așa fac băieții-ntre ei, râgâie și-și adulmecă ciorapii, în semn de prietenie. Toată lumea știe asta. Cosmin are un cap mare, o burtă mare și o privire la fel de inteligentă precum cea a unui ciomoșfârcăr. Cosmin e colegul meu de celulă. Avem tot ce ne trebuie. Paturi, birou, frigider. Frigiderul e plin cu mâncare de la mama lu’ Cosmin. Avem și gândaci, desigur. Avem gândaci și în baie și baia e pe hol. Și-n duș, găsești prezervative folosite și aparate de ras. Găsești și femei prin baie. Cel puțin, ele așa-și zic, în timp ce plescăie provocator, venerându-și cafeaua de dimineață. Cântă în timp ce urinează și vorbesc tare la telefon, în miez de noapte. În cămin, femeile par la fel de curate precum ciomoșfârcărul. Au, în schimb parfumuri scumpe și machiaj din belșug. În cămin, femeile trag din țigară cu sete și au cearcăne adânci și pijamale pătate și navighează pe culoare ca melcii de Ipotești – lăsând în urma lor dâre de tristețe, îmbogățindu-te cu un gust puternic de butaforie. Trag din țigară, în timp ce toarnă ulei în tigaie. Și tigaia cântă, de pe reșou. Reșourile stau în afara camerelor, pe culoar, ca să nu se-afume camera, iar tu treci prin fața cărnaților, saluți tocănița, bocancii tăi militărești impun respect cartofilor prăjiți – pe loc repaus, zici. Da, să trăiți. Pe culoare nu se fumează. La fel cum nici gândacii nu-și fac cuib sub saltea. La fel cum și Cosmin înțelege când îi spui, la 2 AM, că ai vrea să ațipești și tu, așa, un pic – dacă-ți dă voie. Mama lui de dobitoc. Îl înjuri și el ajunge să-ți povestească, după 10 minute, cum avea grijă de oile lu’ bunică-su, Dumnezeu să-l ierte. Să-l ierte și să-i dea sănătate lu’ mama lu’ Cosmin pentru mâncare. Mănâncă, mănâncă, zice el, că eu nu pot să mănânc atâta și maică-mea nu înțelege și arunc mâncarea pe urmă și e păcat.

Un grup de melcoaice care se vaită că nu-s tratate cu respect de către, sigur că da, porcii din proximitate. În camera alăturată, se aud gemete, pentru câteva secunde. Porn, nimic special. Melcoaicele vorbesc apoi despre măruntaiele emoțiilor unei femei, înjură și râd despre cursele de cai la care-au participat recent și pun pariuri pe căluții de mare… sau de mică. Și pentru o secundă parcă, în aer, pe lângă miros de ars, se așterne un vis greu, care-ți înnoadă corzile vocale. Și capetele se pleacă. Și fumul se lansează în tăcere.

Foto: Fleda Club, Brno

Eu nu vreau să scriu literatură, gândesc cu glas tare, în timp ce privesc apusul din amintire. Cosmin e în maieu și își aruncă-n stomac o ciorbă de fasole, repetând din ce în ce mai încântat: ce bună e. Ce bună e, bă. Și-mi arată o poză cu nu știu ce vedetă de prin america aia a lui – cu “a” mic, de la azi. Azi sunt aici, în Edenul ăsta-n care măștile sunt ridicole, în care pijamalele și gurile deopotrivă miros a spermă și nimănui nu-i pasă. Nimeni nu se preocupă cu adevărat de întreținerea iluziei. Suntem împreună, șeruim mizeria, domesticim gândacii, împărțim mâncarea și țigările și vorbim despre viață ca niște copii pofticioși, lipiți de vitrina vreunei cofetării. Viața e dincolo, peste drum – s-a construit recent un bloc în care stau câteva vedete de televiziune. Se mai trage câte o perdea și vezi o masă care urlă a bogăție, frate, o familie mare și fericită, o baie fără rugină. Femei care sunt femei. Și-nchizi ochii, înghiți în sec, sigur, pot să vin mâine, la 10, sigur, vă mulțumesc.

Da, mamă, sunt bine.

Și femeile tac în continuare. Privesc către zare – însângerată și ea. Aveți o țigară? Ți se-ntinde o țigară, e aproape ca o îmbrățișare, îți spui. Când se aprinde, e-o doină. Ochii ți se umezesc și nu știi de ce. Cineva începe să cânte, are voce bună. Și cântecul e acompaniat de-o pereche de pantofi cu toc – toc-toc, toc-toc. Se-ncinge sângele, se-ncordează masculii, unde e Femeia, să vedem Femeia, faceți loc, toc-toc, eșarfe și cercei, toc-toc, adulmecăm pofticioși, toc-toc, duios Anastasia trecea… toc-toc, toot mai departe, până dispare… iar în timpane-ți rulează refrenul: ai grijă de tine. 

Toc-toc, repetă memoria. Suspinele noastre se înalță-nspre neonul care ne tot face cu ochiul. Femei pe bicicletă și rochii și ruj și inele. Și cântecul se oprește brusc. Și-n clipa aia poți să juri că tuturor le e dor de-acasă.

Vocea ta