5 (cinci)

By 5 aprilie 2020mai 14th, 2020#Republica

Apusul de ieri, 4 aprilie

Inspir. Expir. Salve. Mi te imaginez acolo, fix acolo unde apune soarele. Dincolo de dealuri, ar putea fi marea. M-arunc într-o poezie ieftină. Și tu zîmbești, de pe-un mal (știm noi care), cu un pahar de ce vrei tu în mînă, totul e bine în lumea ta. Trimit un pescăruș să te salute în locul meu. “Te salut cu drag, de la etajul 8”, așa-ți transmite pescărușul.

Am gura plină de chec cu banane și nuci. Și fix acum am deschis o bere… În urmă cu vreo 3-4 ceasuri am băut cafea, eu care tot zic că nu mai beau cafea. Alaltăieri, ieri și azi – 3 apusuri la fel de frumoase-au mîngîiat Mîrgu Tureșul. Și-mpreună cu ele, am putut admira, cu bucurie, aceeași promisiune a unui mîine în care-ți voi scrie. Un mîine în care-mi voi face cadou o altfel de partitură, da.

Cum te găsește-nserarea? 

Ieri m-am gîndit cu drag la același mîine în care-ți voi scrie. Un mîine în care îți voi da raportul, cuminte: am făcut x, y, z, am aflat despre f, g, h, am implementat s, ț, v.

Am jucat Ori and the Will of the Wisps, am ajuns la 40%, cică. M-am mai potolit, stau doar vreo 30-40 de minute-n joc, în ultima vreme. Și vreo 20-30 sunt petrecute-n aceeași groapă din care mă chinui să ies. Și mor și o iau de la capăt… E bine să știi pentru ce te trezești. Cred că vreo două săptămîni, io m-am trezit ca să văd pe unde mai ajunge suflețelul lui Ori.

Cum te găsește-nserarea? Văd că nu vrei să zici nimic, mă asculți cu atenție, nici eu nu mai vreau să zic nimic și-o să mă simt tare prost, pe urmă, că ți-am înșirat numai tîmpenii.

3 zile la rînd, aceeași minunăție de apus. Dar astăzi, totuși, a avut un alt fluierat, ziceai că e răsăritul, rătăcit prin tîrgul meu. L-am poftit în bucătărie, l-am mîngaiat, i-am făcut gîdi-gîdi, i-am arătat checul cu banane și nuci, i-am zis: “hai la o bere”, mi-a zis că nu bea, chiar dacă nu e răsăritul, tot nu bea; așa că am zis că nu-i nimic, o să deschid una și pentru el. Așa că acum sunt la a doua bere. Noroc. “Sigur nu ești răsăritul? Ptiu, să nu te deochi”, zic, și-mi răspunde cu întuneric blînd.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Grig.online (@grigonline) pe

 

Acum vreo două luni, am vrut să pun niște țepușe de alea, nu știu, să nu-mi mai aterizeze porumbeii pe pervazul de la birou. Sunt simpatici, așa e, în lipsă de canari. Dacă s-ar răhăți pe alt pervaz, ar fi și mai simpatici.

 

 

Aceiași doi porumbei, da, fix aceiași, crede-mă pe cuvînt, vin cam pe la aceeași oră, se uită curioși pe fereastra mea, ce naiba face ăla cu ochii-n ecran.. Privesc și ei blocurile, vorbesc chestii de ale lor, habar n-am, apoi se cară, ca tot porumbelul, fără declarație pe propria răspundere.

Și mă-ncearcă așa… o stare ciudată, cînd îi văd pe blocul vecin. Și transpir cînd mă gîndesc cum ar fi fost să fiu și io porumbel, țuști, pe-o antenă, pe alt pervaz, zgîindu-mă la alți omuleți.

Și mă-ncearcă o stare ciudată, de parcă ar zbura o parte din mine și o vreau înapoi, acum. Și ei nu se mai întorc să se răhățească pe pervazul meu decît a doua zi și eu parcă vreau să-i am la fereastră acum, sunt porumbeii mei, ce naiba, proprietatea mea.

 

Șigur nu ești tu răsăritul, măi? Scumpule, aș mai fi avut nevoie un strop de timp, uite, nu am reușit să fac mai nimic astăzi. Am încercat să-mi fac curaj, să scriu două-trei rînduri, cum să încep, cum să-ncep… Să mai încep, fir-ar să fie?

 

Soundcloud îmi propune un deal al naibii de bun, 50% reducere la planul ăla, pro unlimited, cum îi zice, doar 50 de euro pe an. Și mă gîndesc că n-ar fi rău să batem palma. Să-ncep să înregistrez chestii audio.

Contează. Contează. Contează orice fel de chichineață. Mă răhățesc și eu, pe aici. Contează, contează să te-ncăpățînezi să lași un salut, pe zidul matale. Toate pozele pe care le pui pe Facebook, domnule Ionuț… ah, contează. Eu aș fi stat zece mii de ani să mă gîndesc la nu știu ce briz-brizuri, la nu știu ce căcat de strategie. Contează că ești acolo, Mona, cu pofta ta de a adulmeca viața. Ca un cîine de vînătoare, te năpustești asupra cărnii, vii cu prada-n dinți, uite-o cît e de fragilă, de frumoasă, de zemoasă, de…

Contează că ești acolo, așa cum ești, în fața televizorului, urmărind Asia Express, citindu-l pe Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții, spionînd lista de lecturi a Cornelușei, ascultînd o melodie bizară, vreau să mă trezesc mîine cu chef de făcut poze la cafea. Căci da, voi bea o cafea cu lapte, ultimele picături de lapte (asta e o problemă).

Vreau să nu mai fac risipă de timp, așa cum fac occidentalii risipă de mîncare. Vreau să… mai mănînc o felie de chec.

De mîine, de mîine-o să fiu copil silitor, mamă, azi ne mulțumim și cu nota de trecere, bine? Dar de mîine, rupem tot, nu iertăm nimic. De mîine, o să vezi… Mîine, cu î din i.

 

Noapte bună, somn ușor, șapte pureci pe-un picior!

Lasă un răspuns